Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului atrag ca un magnet credincioşii. Fiecare are povestea sa, iar din experienţele credincioşilor care s-au aflat în preajma acestora s-au ţesut numeroase legende.

Cea mai veche şi mai valoroasă, nu doar dintre icoanele făcătoare de minuni din Moldova, ci din România, este considerată „Maica Domnului Lidianca” de la Mănăstirea Neamţ. Încărcătura duhovnicească a acestei icoane vine şi din faptul că la ea s-au rugat, de-a lungul celor 600 de ani de existenţă, mii de călugări, unii dintre ei deveniţi sfinţi.

Tradiţia şi unele vechi însemnări arată că această icoană este o copie a icoanei Maicii Domnului pictată prin minune pe un stâlp al bisericii din Lida.

Această biserică fusese ridicată în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu pe vremea când sfinţii apostoli Petru şi Ioan propovăduiau în acea parte.

Ei ar fi rugat-o pe Preasfânta Fecioară să o binecuvânteze şi să o sfinţească prin venirea sa. Maica Domnului i-a trimis înainte, cu binecuvântare, iar ei, mergând, au aflat pe un stâlp ce întărea clădirea bisericii chipul Fecioarei făcut nu de mână, ci de Dumnezeu.

Se spune că, mergând acolo şi văzându-şi chipul, dar şi mulţimea de popor ce crezuse în Hristos, Maica Domnului s-a veselit cu duhul şi a dat acelei icoane darul şi puterea facerii de minuni.

În anul 665, înainte de a fi hirotonit patriarh, fericitul Ghermano s-a închinat la Mormântul Domnului şi a văzut şi icoana Maicii Domnului din Lida. El a pus meşteri aleşi să picteze o icoană exact după cea originală, iar pe verso chipul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, originar din Lida.

De aici şi denumirea dată icoanei, „Maica Domnului Lidianca”. După cum spun înscrisurile vechi, Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni din Mănăstirea Neamţ a fost donată voievodului Alexandru cel Bun de împăratul bizantin Manuel Paleologu, în anul 1401.