Apropiindu-se de acest loc, care sfidează cu măreţie pustietatea din jur, călătorul va fi plăcut surprins să observe un complex monahal care uneşte într-o armonioasă împletire trecutul şi prezentul, istoria şi spiritualitatea, tradiţia şi contemporaneitatea.

Pe latura de vest, un zid masiv de piatră cu contraforturi, decorat în partea superioară cu un parapet-friză, aminteşte de vechea cetate care a existat pe acest loc în secolele IX-XI. La un moment dat, zidul se întrerupe pentru a face loc unui monument sculptat în piatră, cu vechi simboluri creştine, care se înalţă biruitor deasupra întregii văi, dorind parcă să descopere călătorului uimit că aici nu se află o cetate obişnuită, ci o fortăreaţă a creştinismului pe care Sf. Apostol Andrei l-a sădit pe aceste meleaguri încă din primele veacuri.

Monumentul este o reproducere după cel construit în anul 1909 în satul Izvoare, comuna Lipniţa. În partea de sus se află inscripţia: "Nimic fără Dumnezeu", iar la bază adăposteşte o fântâniţă, simbol al apei vii care izvorăşte din cuvintele Sfintei Evanghelii. 

De o parte şi de cealaltă a acestui zid de cetate se ridică două clădiri care reprezintă parcă simbolurile a două culturi îngemănate: pe latura de nord - o clădire în stil citadin, cu o linie arhitecturală modernă, iar pe cea de sud un lanţ de clădiri cu o arhitectură tradiţională dobrogeană.

 

Faţada de nord a acestuia are ca element decorativ o scară deschisă care asigură accesul la primul nivel al turnului-clopotniţă, iar faţada de sud este prevăzută cu o nişă în care se va realiza un mozaic reprezentând icoana hramului mănăstirii - Izvorul Tămăduirii şi, de asemenea, se va amenaja o fântâniţă. 

În continuarea magazinului se află o clădire cu etaj care adăposteşte complexul muzeistic al mănăstirii: la parter este amenajat un muzeu de istorie, în care sunt expuse obiecte descoperite la cetatea Păcuiul lui Soare şi la Dervent, iar la etaj un muzeu bisericesc prezentând obiecte vechi de cult.

Urmează apoi trei încăperi care se vor folosi ca locuri de spovedire a credincioşilor, iar deasupra acestora se va amenaja biblioteca, ce va stoca fondul de carte veche şi nouă al mănăstirii. Unitatea arhitecturală a acestor clădiri este foarte bine conturată de acoperişul din olane şi de elementele decorative în stil tradiţional dobrogean. 

Lucrările de construcţie, începute în februarie 2001, vor continua prin ridicarea pe aceeaşi latură a unui corp de chilii. Proiectul aparţine unei echipe formate din arhitecţii Toader Ion, Dan Corneliu şi ing. George Oprea, care prin râvnă şi dragoste de frumos şi de Casa lui Dumnezeu, fără nici o dorinţă materială, au contribuit la realizarea pe hârtie, în cele mai mici detalii, a acestui complex de clădiri. 

Păşind în incinta mănăstirii, călătorul va admira desigur straturile de flori, printre care se află presărate obiecte care se încadrează perfect în specificul locului, fiecare cu o istorie proprie: o ancoră din secolul al XVIII-lea găsită pe fundul Dunării, un sfeşnic de piatră, care a aparţinut bisericii din satul Gârliţa, precum şi două cruci de piatră din anul 1876, care au străjuit iniţial mormântul celor 28 de soldaţi a căror barcă s-a scufundat când încercau să traverseze Dunărea pentru a participa la Războiul de Independenţă. 

Biserica se află în centrul incintei monahale, căci în jurul ei gravitează întreaga viaţă a aşezământului şi ocroteşte două comori duhovniceşti de nepreţuit: icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni şi Sfânta Cruce tămăduitoare.

Sfintele Cruci 

Dintre cele patru Sfinte Cruci care au existat iniţial la Dervent - una mare şi trei mai mici - după cum spune tradiţia "crescute din pământ", în prezent se mai află două: cea mare, care are puteri tămăduitoare, este adăpostită în paraclisul din partea stângă a bisericii, iar cea mică se află în afara bisericii, în stânga altarului şi la ea se vindecă animalele bolnave. Celelalte două cruci mici au fost scoase din pământ, după cum arată legenda, în timpul stăpânirii otomane. 

Sfintele Cruci de la Dervent, în jurul cărora de două mii de ani se revarsă mila şi minunile lui Dumnezeu, sunt din piatră masivă şi au mărimi diferite.

Cea care se află în afara bisericii, cu dimensiunea de 0,67 m / 0,32 m, are braţele rupte şi în jurul ei există obiceiul de a se aşeza pungi cu grăunţe pentru animale, care vor fi sfinţite şi vor primi putere tămăduitoare numai prin simpla prezenţă lângă aceasta. 

Crucea cea mare, din paraclisul din stânga bisericii, are dimensiunile de 0,71/ 0,60 m. Întrucât există obiceiul de a se dormi peste noapte lângă Sfânta Cruce, s-a renunţat la a se sluji în paraclisul în care aceasta se află, dar în mod curent se săvârşeşte aici Taina Sfântului Maslu şi se citesc rugăciuni pentru bolnavi.

De-a lungul anilor, unii pelerini, dorind să posede fragmente din această sfântă relicvă, în elanul lor nechibzuit au ciobit-o în fel şi chip, motiv pentru care ea a fost acoperită cu o tablă nichelată frumos ornamentată, având reprezentată pe o faţă icoana Sfântului Apostol Andrei, iar pe cealaltă - Răstignirea Mântuitorului. 

Zilnic, oameni în suferinţă se tămăduiesc aici prin rugăciune sau chiar prin simpla atingere, realitate care nu poate fi tăgăduită nici de cele mai sceptice persoane.

În timpul stareţului Anastasie Negară (1931-1932) s-au ţinut chiar dosare care cuprindeau mărturiile scrise ale celor vindecaţi aici, din păcate distruse de comunişti după închiderea mănăstirii în 1959, o dată cu numeroasele cârje şi bastoane lăsate de asemenea spre mărturie de cei care şi-au aflat în mod minunat tămăduirea.

Lista mărturiilor este impresionabilă, căci astfel de fapte minunate se petrec şi în prezent într-o înlănţuire perpetuă, întregind şirul miracolelor petrecute în decursul timpului pe aceste locuri.

Astfel, o declaraţie din data de 27 septembrie 1991, semnată de Maria Ţăran din judeţul Alba, care era diagnosticată cu cancer pulmonar, atestă vindecarea acesteia la Sfânta Cruce de la Dervent, după rugăciuni îndelungate la Dumnezeu, la Maica Domnului şi la Sfântul Apostol Andrei. Întorcându-se la Sanatoriu, radiografia pulmonară a confirmat minunata vindecare, căreia doctorii nu i-au putut găsi nici o explicaţie. 

Un caz minunat a fost şi cel al Marianei care era foarte agresivă şi şi-a găsit liniştea venind la Sfintele Cruci.

De asemenea, în anul 1994, un inginer din Bran aflat într-o stare disperată din cauza unei boli psihice a venit la Sfintele Cruci împreună cu mama sa şi cu bunica, iar după trei săptămâni de post şi rugăciune a plecat de la Mănăstirea Dervent sănătos şi echilibrat, cu lacrimi de fericire în ochi. 

Părintele Gheorghe Avram, fost stareţ al mănăstirii, mărturiseşte că a văzut foarte multe minuni care au avut loc aici şi spre exemplificare se opreşte asupra uneia: 

"O femeie din Ostrov a venit cu o nepoată, amândouă sprijinind o altă femeie ce nu se putea ţine pe picioare. A stat aici câtva timp.

Într-o zi, în timp ce mă îndreptam spre chilie, am auzit-o pe nepoată întrebând: "Unde e? Unde e?", spunându-i pe nume femeii bolnave. Aceasta se afla în biserică. Se dusese singură, pentru prima dată. Acum câteva zile a venit singură la miruit - era o femeie normală". 

Felicia din Călăraşi este un alt caz care s-a vindecat la Dervent.

Această femeie nu se putea mişca, fiind rigidă ca un robot. A fost adusă pentru rugăciune la Sfintele Cruci de la Dervent şi după mai multe zile de post şi slujbe s-a făcut sănătoasă. Astăzi este un om normal care vorbeşte şi se mişcă la fel de bine ca oricare altul. 

Despre sfinţenia şi puterea pe care aceste sfinte relicve o au, cât şi despre ceea ce au lăsat ele în conştiinţa oamenilor de aici se poate vorbi la infinit, dar totul converge spre confirmarea deplină a realităţii că semnul pe care s-a răstignit Mântuitorul Iisus Hristos a fost sfinţit prin Sângele Său şi este un mare dar pentru toţi cei care i se închină.

Cu atât mai mult Crucile de la Dervent, care se află pe mormintele unor sfinţi martiri, au această putere de tămăduire, fiind vasele prin care se pogoară peste cei credincioşi darurile lui Dumnezeu. 

Aceste vindecări nu se fac însă nici în masă, nici spontan, ci pe parcursul şederii bolnavilor la Mănăstire şi sunt în strânsă legătură cu credinţa omului în puterea Sfintei Cruci şi în ajutorul lui Dumnezeu.

În timpul cât stă la Dervent, cel bolnav se închină Sfintei Cruci, se unge cu untdelemn din candelele care o străjuiesc, ia parte la Sf. Maslu şi la celelalte slujbe, bea apă de la Izvorul Tămăduitor, se roagă Maicii Domnului înaintea icoanei făcătoare de minuni, posteşte, se spovedeşte, se împărtăşeşte, încât e greu de precizat când şi unde are loc vindecarea, ea nefiind unilaterală, ci rodul tuturor celor menţionate.