top-left

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Abonare Newsletter

Pentru a primi ultimele noutati pe email despre vedetele si emisiunile ETNO TV, va rugam sa va inscrieti cu numele si adresa de mail !
facebook-page

Receptie prin satelit

Noile date de emisie ale posturilor Etno TV si Taraf TV:

Astra 4 12724 MHz polarizare verticala SR 3.333 MSps FEC 5/6 DVB-S QPSK MPEG 2.

invitatie online
Lucian Drăgan:” Am ales să trăiesc pe ritmurile muzicii!” Email

lucian_draganNăscut pe plaiuri ardelenești, la Lipova într-o familie de instrumentiști, Lucian Drăgan a dus mai departe tradiția familiei. Artistul și-a trăit viața pe note muzicale, deoarece, așa cum afirmă a crescut în casă alături de cântecul popular. A fost admirat de mic, încă din clasele primare când făcea spectacole cu tatăl lui, persoana din viața lui Lucian Drăgan care i-a șlefuit talentul și i-a insuflat dragostea pentru muzică.

Din 1995 și până în prezent, cântărețul a scos pe piață numeroase piese pe care publicul din România, dar și de peste hotare le cere la spectacole. Mai multe detalii despre ascensiunea carierei sale ne va spune chiar Lucian Drăgan, în interviul de mai jos.
Atenție! Se fură piese!


- Ați moștenit de la părinții dumneavoastră cea mai mare avere, talentul. Dar care au fost pașii parcurși pe drumul succesului?
- Chiar de la început am fost perseverent în meserie! Am insistat chiar dacă pe moment am crezut că nu se poate. ...

Nu întotdeauna îți iese ce vrei iar pentru asta trebuie să insiști. În domeniul muzical se întâmplă adesea ca o melodie ce o îndrăgești foarte mult să nu poti să o promovezi. Sau… ți se fură piese. Părinții mi-au îndrumat pașii deoarece era și tatăl meu în domeniul muzical. Îmi aduc aminte că prima dată am urcat chiar alături de tatăl meu și asta se întâmpla undeva în timpul claselor primare. De-a lungul anilor am luat numeroase premii și diplome, dar abia abia după anul 1992 am început cariera de solist vocal. Timp de 10 ani am fost instrumentist și am cântat la acordeon și orgă.

- Cum v-ați simțit cântând pentru prima data românilor de peste hotare?
- Prima impresie a fost uimitoare! Ne-am uitat de jur împrejur și am văzut atâta frumusețe...am simțit că ne-am împlinit visul american.  Ne făceam probleme despre ce le vom cânta, deși ne duceam la români de ai noștri. Am avut un succes foarte mare și am fost primiți cu mare drag! Timp de trei luni de zile am cântat în locații din Atlanta, New York, Chicago etc.  Am rămas impresionat să văd că românii de acolo, deși plecați de mult timp din țară se distrau și dansau pe muzica noastră! Ne-au mărturisit ulterior că sunt însetați după tot ce era românesc pentru că dorul de țară îi topea. Din Europa mai faci cumva ca să ajungi în românia, dar din America…e mai greu.
“Am în repertoriu melodii de neuitat”

 


- Ne puteți da câteva exemple de piese din repertoriul dumneavoastră care vă plac cel mai mult?
- În anul 2003 am scos pe piața cântecul “Mândră floare trandafir” și a avut un impact puternic asupra publicului. După succesul înregistrat, în anul 2004 am lansat piesa “De ar știi cucul să vorbească”, dar nu credeam în succesul ei. Aplauzele ascultătorilor mi-au dovedit însă că nu am dreptate, iar preferințele mele sunt cele ale persoanelor îmi ascultă piesele.

- În anul în care v-ați lansat, 1995, pe piața muzicală din România apăreau trupe noi ce abordau stiluri îndrăznețe. Ce v-a determinat să rămâneți fidel cântecului popular?
- M-am născut în familie cu cântecul popular! Cred foarte mult că personalitatea unui om prinde contur chiar în casa în care s-a născut. Ori eu…am rămas cu ce am auzit în familie și am ajuns să îndrăgesc același lucru. Bine, nu e cazul să generalizăm acest lucru, pentru că întotdeauna este bine să alegi exemplul lucrurilor și întâmplărilor pozitive din jurul nostru, iar eu am ales să trăiesc pe ritmurile muzicii! Am în repertoriu melodii de neuitat, cântece de petrecere și voie bună, muzică ușoară pe care le cânt publicului cu mare drag.

”Școala este un pion important”


- V-ați dori ca și copiii dumneavoastră să păstreze tradiția familiei Drăgan?
- Da. Primii pași sunt esențiali în orice vrei să faci. Trebuie să fie sfătuiți de la început pentru a porni cu dreptul în viață. De asemenea, școala este un pion important pe care trebuie să îl mute în favoarea lor. Mai mult, au nevoie de ajutor atunci când promovează un album, pentru a se face cunoscuți. Fiecare dintre noi ne-am străduit să ne construim o carieră, iar așa trebuie să facă și ei.

- A existat un moment în viața dumneavoastră în care să regretați că ați ales această carieră?
- Niciodată! Dacă aș putea să o iau de la capăt aș urma același drum, pentru că muzica a devenit un stil de viață pentru mine.

- Ce planuri de viitor aveți?
- În toamnă mi-aș dori să finalizez un album al juniorului Lucian. Numai lui personal. Apoi…voi continua cu promovarea pieselor mele, pentru că am foarte multe. Poate că este de vină și distanța dintre Arad și București. Artiștii renumiți au făcut mari sacrificii pentru a deveni cunoscuți, printre care și mutarea la Capitală. Când mai am câte un spectacol prin București îmi place să le cânt oamenilor “Nu-I păcat sa-ți treacă viața/ să nu stai la București/Că astăzi ești, mâine nu ești”

Lucian Drăgan a scos din anul 1995 nouă albume, colaborând cu multe studiouri de înregistrare.  În anul 1996, alături de Ansamblul “Dumbrava Sibiului” a plecat în primul turneu international, în îndepărtata Americă unde s-a bucurat foarte mult de aprecierea publicului. Au urmat și alte turnee prin Europa, după care, în anul 1997, solistul cunoaște o ascensiune fulgerătoare în carieră, acest lucru fiind datorat de colaborarea cu doi prieteni, unul compozitor, iar celălalt saxofonist.

“Dacă aș putea să o iau de la capăt aș urma același drum, pentru că muzica a devenit un stil de viață pentru mine”

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © 2010 EtnoTV - Toate drepturile rezervate. Design aweb.ro.
fbPixel